Doctor Mihai Creteanu Jr.

Embolizarea Fibromului Uterin

Dacă ai ajuns pe această pagină, cel mai probabil ai fost deja diagnosticata cu fibrom uterin și ești în căutarea unor opțiuni terapeutice, ce exclud histerectomia. Te înțelegem perfect și îți confirmăm că acele dureri insuportabile și sângerările abundente pe care le ai (în perioada menstruației) nu sunt normale. Parcurge informațiile ce urmează și vei lua o decizie mult mai informată.

Programeaza-te Exploreaza

CE ESTE FIBROMUL UTERIN?

FIBROMUL UTERIN reprezinta cea mai frecventă tumoră benigna (necanceroasă) ce se dezvoltă în stratul muscular al uterului (miometru). Este cel mai des întâlnit la femeile aflate la vârsta reproductivă. Această tumoră solidă benignă apare la aproximativ 40% dintre femeile aflate la vârsta fertilă și la 40-60% dintre femeile cu vârsta peste 40 ani.

Cauza clară a dezvoltării fibroamelor este neclară, dar se consideră argumentul genetic şi o dezvoltare a susceptibilităţii la stimularea hormonală. Fibroamele variază ca dimensiune de la foarte mici la dimensiunea unui pepene galben sau mai mare. În unele cazuri, pot cauza creşterea uterului ca la o sarcină de luna a cincea sau mai mare.

3 din 4 femei dezvoltă fibroame uterine cândva pe parcursul vieții. În majoritatea cazurilor, ele nu sunt conștiente de prezența fibroamelor, acestea fiind deseori asimptomatice.

De foarte multe ori, fibromul uterin reprezintă una din cauzele INFERTILITĂȚII.

CARE SUNT SIMPTOMELE FIBROMULUI UTERIN?

Dacă te confrunți cu:

  • dureri pelvine anormale,
  • dureri de spate,
  • urinari frecvente, dureroase,
  • dureri în timpul actului sexual,
  • menstruații abundente
  • dureri menstruale,
  • sângerări intermenstruale
  • balonare, constipație, 

sunt foarte mari șansele să ai fibrom uterin.

Un diagnostic concret se poate oferi după realizarea unui RMN pelvin sau a unei ECOGRAFII ENDOVAGINALE.

PROCEDURA DE EMBOLIZARE A FIBROMULUI UTERIN

Este necesar ca pacientelor diagnosticate cu fibrom uterin (în urma consultului ginecologic și a examenelor imagistice) să li se prezinte opțiunile de tratament existente (histerectomie, miomectomie segmentară, terapie hormonală sau embolizare) precum și avantajele și dezavantajele fiecărei metode.

Alegerea modalității terapeutice trebuie să țină cont în principal de dorințele pacientei privind integritatea anatomică, riscurile operatorii imediate și pe termen lung, posibilitatea de a mai avea copii, calitatea vieții după tratament.

Programare online

Cea mai modernă metodă de tratament este embolizarea – o terapie non-invazivă, non-chirurgicală, ce realizează blocarea arterelor uterine, conducând la devascularizarea și resorbția fibroamelor.

Din anul 2008, Societatea Americană de Ginecologie a inclus embolizarea în linia I (de primă intenție) în terapia fibroamelor.

Pacientele cu fibrom uterin au oportunitatea de a beneficia de cea mai avansată metodă de tratament – embolizarea.

Embolizarea fibromului uterin este considerată o procedură de primă alegere, cu un grad mare de siguranță, concepută pentru a îmbunătăți starea de sănătate a pacientei și pentru a preveni necesitatea unei intervenții chirurgicale complicate, precum miomectomia sau histerectomia.

Procedura de embolizare a fibromului uterin este realizată de o echipă medicală coordonată de către dr. Mihai Crețeanu Jr, medic specialist radiologie intervențională.

CINE POATE BENEFICIA DE EMBOLIZAREA FIBROMULUI UTERIN?

Pentru orice metoda terapeutica, exista o serie de indicații și contraindicații. În principiu, orice fibrom uterin, unic sau multiplu, indiferent de dimensiuni, poate fi tratat prin embolizare. 

Principalele beneficiare ale acestei metode terapeutice sunt:

  • femeile tinere cu fibromatoza uterina simptomatica și care doresc să aibă copii;
  • femeile aflate în apropierea menopauzei, cu fibroame unice sau multiple simptomatice;
  • indiferent de vârsta, pacientele care doresc un tratament conservator, minim invaziv, care nu necesita anestezie generala sau transfuzii sangvine.

𝐸𝑥𝑐𝑒𝑝𝑡𝑖𝑒 fac fibroamele subseroase pediculate. Prezența unei infecții pelvine active sau alergia la iod sunt alte contraindicații.

Metoda standard de tratament, recomandată până în urmă cu două decenii, a fost histerectomia, singura considerată că asigură o cură radicală a fibromatozei uterine. Însă această alternativă este grevată de o serie de riscuri și complicații: timpul lung de recuperare și reintegrarea socială lungă (aproximativ 6 săptămâni), sângerarea post-operatorie, stările febrile, diminuarea funcției sexuale, depresia, riscul crescut al afecțiunilor cardiovasculare.

Totuși, dorința multora dintre femei de a-și păstra capacitatea reproductivă a condus la dezvoltarea de alternative la histerectomie. Astfel a apărut procedura minim-invazivă de radiologie intervențională – embolizarea fibromului uterin.

CUM SE STABILEȘTE INDICAȚIA PENTRU EMBOLIZAREA FIBROMULUI?

  1. Trebuie să vă programați pentru o consultație la medicul radiolog intervenționist.
  2. Veniți la consultație cu o ECOGRAFIE ENDOVAGINALĂ recentă (sub 3 luni zile) sau RMN pelvin recent.
  3. Veniți la consultație cu rezultatul unui TEST PAPANICOLAU.

AVANTAJELE EMBOLIZĂRII FIBROMULUI UTERIN

  • Este o procedură minim-invazivă.
  • Se efectuează sub control radioscopic.    
  • Procedura durează 30-60 minute .    
  • Nu rezultă cicatrici.    
  • Pansamentul de la locul puncției se scoate la 12 ore.
  • Anestezia este locală, în locul puncției
  • Riscurile sunt scăzute.
  • Spitalizarea durează 24 ore.
  • Recuperarea este rapidă.
Programare online

BENEFICIILE EMBOLIZĂRII
FIBROMULUI UTERIN

  • Un beneficiu major este că această intervenție PĂSTREAZĂ UTERUL.
  • 90% din femei prezintă reducerea semnificativă sau totală a sângerării abundente în timpul menstruației.
  • Procedura are 85% eficiență pentru durere.
  • Procedura este eficientă pentru fibroame multiple și fibroame mari.
  • Recurența fibroamelor tratate este extrem de rară.
  • Procedura este indicată și în sarcinile extrauterine cu localizare cervicală.
  • Pentru pacientele cu polifibromatoză (cu mai multe fibroame uterine), procedura este o alternativă excelentă. În cadrul intervenției chirurgicale, poate fi dificilă scoaterea tuturor fibroamelor și conservarea uterului.

CUM SE DESFĂȘOARĂ PROCEDURA DE EMBOLIZARE A FIBROMULUI?

Embolizarea uterină este efectuată de medicul radiolog specializat în tehnica de radiologie intervențională, în sala de angiografie. Durata procedurii este de aproximativ 30-60 de minute, iar expunerea la raze X, necesară ghidajului angiografic, este de numai 2-4 minute. Astfel, doza de radiații absorbite de pacientă este foarte redusă, mai mică decât cea primită pentru un examen baritat și semnificativ mai scăzută decât cea pentru un examen CT pelvin. Pacienta rămâne conștientă pe toată durata intervenției. În unele cazuri, se poate recurge la o sedare ușoară.

Pacienta este așezată pe masa angiografică în decubit dorsal, cu brațul stâng așezat într-un suport special. Zona articulației cotului este dezinfectată înaintea realizării unei anestezii locale cu xilină. Angiograful ne arată vasele de sânge, știm în permanență unde ne aflăm. 

Se puncționează artera brahială și se montează o teacă arterială de numai 1.33 mm grosime (4F). După ce vor fi administrate 5000 u.i de heparină, prin teacă se va introduce intraarterial un cateter. Sub ghidaj radioscopic, cateterul este condus până la nivelul arterelor uterine.

Prin injectarea substanței de contrast, se verifică poziționarea corectă a cateterului (segmentul II al fiecărei artere uterine), se înregistrează imaginea angiografică a structurilor uterine, dimensiunea, localizarea și gradul de vascularizație a fibromului uterin, prezența anastomozelor sau a variantelor anatomice vasculare.

În funcție de acești parametri, se alege tipul și cantitatea de material emboligen folosit. Embolizarea fibromului se face sub control radioscopic, până se obține devascularizarea completă a acestuia și staza substanței de contrast în arterele uterine.

După terminarea embolizării, cateterul și teaca arterială se scot. În aprox. 5-10 minute se obține hemostaza și se aplică un pansament compresiv ce va fi menținut până a doua zi dimineața. În primele 4 ore pacientei îi este interzisă îndoirea antebrațului stâng.

CE SE ÎNTÂMPLĂ DUPĂ PROCEDURA DE EMBOLIZARE?

După embolizare este posibil să simțiți durere timp de câteva ore după intervenție. Durerea se poate asemăna cu durerea din timpul ciclului. Intensitatea durerii diferă însă mult de la o pacientă la alta, putând varia de la o ușoară jenă pâna la crampe abdominale destul de intense.

În astfel de cazuri se administrează medicație analgezică. Pentru confortul pacientei se pot administra substanțe analgezice de la începutul intervenției. Durerea post-embolizare este o manifestare normală, cu o durată de câteva ore dar care poate fi combătută eficient prin medicația adecvată.

Veți bea cel puțin 2 litri de apă, pentru a elimina substanța de contrast.

Pansamentul de la locul puncției se scoate la 12-24 de ore.

Deși este o procedură sigură, ca orice tratament medical, embolizarea prezintă anumite riscuri:

  • formarea unui mic hematom la locul de puncție. Acesta nu necesită niciun tratament.
  • febra după intervenție, din cauza procesului de degenerare a fibromului ischemiat. Medicație analgezică și antiinflamatoare administrată pentru controlul durerii este suficientă și pentru controlul temperaturii.
  • timp de câteva săptămâni după embolizare este posibil să mai existe unele sângerări vaginale, eventual însoțite de eliminarea spontană a unor fragmente de fibrom.

Pe lângă rezultatele benefice în tratamentul infertilității numeroase studii pe termen lung privitoare la procedura de embolizare a fibromului uterin indică faptul că peste 90% dintre femeile care optează pentru această metodă minim-invazivă „uită” de simptome dureroase precum: menoragie, dismenoree, metroragie, durere pelvină, presiune pelvină, senzație de balonare abdominală, mărirea abdomenului, durere de spate, disurie, dispareunie, incontinență urinară, obstrucție ureterală.

De asemenea, prin devascularizarea fibromului uterin se așteaptă reducerea cu peste 60% a volumului uterului. Uterul rămâne sănătos și intact!

Rezultate

Exemple inainte si dupa embolizare fibrom uterin

Inainte si dupa embolizare fibrom uterin

Inainte si dupa embolizare fibrom uterin

CÂND SE REVINE LA CONTROL?

Se revine la control la recomandarea medicului.

CONTRAINDICAȚIILE EMBOLIZĂRII FIBROMULUI UTERIN

Există și cazuri în care nu se poate realiza această procedură.

  1. PREZENȚA UNEI INFECȚII – Dacă există o infecție (zona genitală) , întâi se va trata infecția respectivă, apoi se va putea realiza embolizarea.
  2. ALERGIE LA IOD – în cazul în care pacienta este alergică la substanță de contrast iodată, aceasta se va înlocui cu dioxid de carbon.
  3. PREZENȚA SARCINII – embolizarea se recomandă să fie efectuată înainte de a rămâne însărcinată. În timpul sarcinii este exclusă această intervenție. Mai mult decât atât, dacă nu realizează embolizarea înainte, este posibil ca fibromul să crească și să determine pierderea sarcinii.
  4. SUSPICIUNE DE MALIGNITATE – trebuie îndepărtată întâi orice suspiciune legată de existența unei tumori maligne.
  5. PREZENȚA UNUI FIBROM GIGANT – în cazurile în care fibromul depășește sau este egal cu 15 cm, se recomandă mai curând intervenția chirurgicală.

Programează-te la o consultație!

Completează cu ușurință formularul de contact, lasă-ne detaliile corecte și complete, apoi urmează să revenim cu o confirmare pentru programarea consultației.